Thibaut Courtois era aproape de revenirea pe teren, după accidentarea gravă suferită în luna august, dar portarul celor de la Real Madrid se va opera din nou, după o ruptură de menisc.

Thibaut CourtoisFoto: PIERRE-PHILIPPE MARCOU / AFP / Profimedia

>> Veste bună pentru tricolori – Fotbalistul lui Real Madrid nu va juca împotriva României la Euro 2024

Thibaut Courtois nu va mai juca în acest sezon pentru Real Madrid – Portarul a suferit o ruptură de menisc

Courtois a părăsit în lacrimi ultimul antrenament și a provocat alarma generală în tabăra celor de la Real Madrid.

În ultimele săptămâni, portarul belgian se pregătea intens pentru revenirea pe teren, după accidentarea suferită în luna august, iar antrenorul Carlo Ancelotti confirma că îl așteaptă din nou în echipă.

În timpul antrenamentului, Thibaut Courtois a simțit o trosnitură și s-a temut de o recidivă legată de vechea sa problemă medicală, dar primele teste au arătat contrariul.

După ruptura ligamentelor încrucișate la genunchiul stâng, portarul a suferit o ruptură a meniscului genunchiului drept, anunță Marca.

Deși Ancelotti plănuia să îl introducă după pauza pentru meciurile echipelor naționale, Courtois va rata tot restul sezonului, iar pentru următoarea perioadă se va baza în continuare pe Lunin.