Începând cu sezonul 2024/25, UEFA implementează propriul format pentru cele trei competiții europene. Anunțul oficial a fost făcut de forul continental luni.

UEFA Champions LeagueFoto: ProSports / Shutterstock Editorial / Profimedia

Competițiile UEFA vor trece de la format clasic de grupe la cel de tip campionat

Forul continental a făcut anunțul oficial în legătură cu noul format al celor 3 competiții inter-cluburi.

„UEFA a demonstrat în mod clar că ne angajăm pe deplin să respectăm valorile fundamentale ale sportului și să susținem principiul-cheie al competițiilor deschise, cu o clasificare bazată pe meritul sportiv, în deplină concordanță cu valorile și modelul sportiv european bazat pe solidaritate” - Aleksander Ceferin, președintele UEFA.

Principala noutate este că grupele clasice de 4 echipe vor dispărea, urmând a se face trecerea la o singură grupă de tip campionat, cu 36 de echipe.

Astfel, în competiție vor lua startul 36 de formații, nu 32 câte sunt în prezent. Ele vor fi împărțite în 4 urne a câte 9 echipe, fiecare club urmând a avea 8 adversari diferiți.

În prima urnă vor fi câștigătoarea Champions League din acest sezon și cele 8 echipe cu cel mai bun coeficient UEFA, pe baza coeficientului urmând a fi formate și celelalte 3 urne.

Primele 8 clasate vor obține calificarea în optimi, urmând ca locurile 9-24 să dispute un baraj pentru locurile rămase. Echipele clasate pe locurile 25-36 își vor încheia parcursul european.

Locurile 9-16 vor fi capi de serie la tragerea la sorți și vor beneficia de avantajul terenului propriu în manșa retur a barajului. Astfel, echipa care câștigă competiția va trebui să dispute minim 15 meciuri și maxim 17, față de 13 cât joacă în prezent.

Același format se va aplica și în Europa League, în timpe ce UEFA Europa Conference League își va schimba numele în UEFA Conference League, urmând ca aici să se joace doar 6 meciuri cu 6 adversari diferiți în prima fază. Ambele competiții vor avea tot câte 36 de echipe.

Programul Champions League, sezonul 2024/25 - Estimare UEFA

Etapa 1: 17-19 septembrie 2024

Etapa 2: 1-2 octombrie 2024

Etapa 3: 22-23 octombrie 2024

Etapa 4: 5-6 noiembrie 2024

Etapa 5: 26-27 noiembrie 2024

Etapa 6: 10-11 decembrie 2024

Etapa 7: 21-22 ianuarie 2025

Etapa 8: 29 ianuarie 2025

Play-off (tur): 11-12 februarie 2025

Play-off (retur): 18-19 februarie 2025

Optimi (tur): 4-5 martie 2025

Optimi (retur): 11-12 martie 2025

Sferturi (tur): 8-9 aprilie 2025

Sferturi (retur): 15-16 aprilie 2025

Semifinale (tur): 29-30 aprilie 2025

Semifinale (retur): 6-7 mai 2025

Finala: 31 mai 2025 (Allianz Arena - Munchen).