​Fără Marius Șumudică pe banca tehnică, Gaziantep a remizat în deplasare cu Hatayspor, scor 0-0, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 16 din Superliga Turciei.

Marius SumudicaFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>>> Gaziantep face precizări despre starea de sănătate a lui Marius Șumudică

Florin Niță, Alexandru Maxim și Denis Drăguș au fost titulari în meciul cu Hatayspor

Cu Florin Niță, Alexandru Maxim și Denis Drăguș în primul 11, Gaziantep nu a găsit drumul spre succes în deplasarea de Mersin Stadyumu.

Formația lui Marius Șumudică a remizat cu Hatayspor, scor 0-0, asta deși gazdele au controlat în totalitate partida.

Denis Drăguș, golgheterul echipei în acest sezon cu 7 goluri, a fost înlocuit în minutul 80 al partidei cu Riascos.

Alexandru Maxim a fost și el schimbat în al treilea minut de prelungire cu Soyalp.

Cu acest rezultat, Gaziantep se află pe locul 14 în Turcia, cu 21 de puncte.