Chelsea, Aston Villa și Brighton au obținut calificarea în următoarea etapă a Cupei Angliei, după ce au învins Preston (4-0), Middlesbrough (1-0) și Stoke City (4-2).

Jucătorii lui ChelseaFoto: Bradley Collyer / PA Images / Profimedia

Chelsea, Aston Villa și Brighton, printre echipele calificate mai departe în Cupa Angliei

Formația antrenată de Mauricio Pochettino a trecut fără emoții de Preston, pe care a învins-o cu scorul de 4-0.

Armando Broja (min 58), Thiago Silva (min 66), Raheem Sterling (min 69) și Enzo Fernandez (min 85) au marcat pentru gruparea de pe Stamford Bridge.

Tot sâmbătă, Aston Villa s-a impus la limită pe terenul celor de la Middlesbrough, scor 1-0, grație golului înscris de Matty Cash (min 87).

Nici Brighton nu s-a lăsat mai prejos și a câștigat și ea în deplasare la Stoke City, scor 4-2.

Estupinan (min 45+6), Dunk (min 52) și Joao Pedro (min 71 și min 80) au punctat pentru echipa antrenată de Roberto De Zerbi. La gazde au marcat van Hecke (autogol, min 16) și Baker (min 63).

Cupa Angliei, rezultatele zilei de sâmbătă

Coventry - Oxford United 6-2

Maidstone - Steevenage 1-0

Millwall - Leicester 2-3

Wimbledon - Ipswich 1-3

Sunderland - Newcastle 0-3

Blackburn - Cambridge UTD 5-2

Ghillingham - Sheffield United 0-4

Hull City - Birmingham 1-1

Newport - Eastleigh 1-1

Norwich - Bristol Rovers 1-1

Plymouth - Sutton 3-1

QPR - Bournemouth 2-3

Southampton - Walsall 4-0

Stoke - Brighton 2-4

Watford - Chesterfield 2-1

Chelsea - Preston 4-0

Middlesbrough - Aston Villa 0-1

Sheffield Wednesday - Cardiff 4-0

Swansea - Morecambe 2-0

*Meciurile încheiate la egalitate se vor rejuca.