PAOK a jucat joi ultimul meci din Grupa G a UEFA Conference League și s-a impus cu scorul de 4-2 în fața finlandezilor de la HJK Helsinki. Echipa lui Răzvan Lucescu s-a calificat în primăvara europeană și este neînvinsă.

Razvan LucescuFoto: Karim JAAFAR / AFP / Profimedia

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, fără eșec în UEFA Conference League

PAOK a încheiat anul european cu stil și a câștigat ultimul meci din grupele Conference League, cu Helsinki, scor 4-2.

Formația antrenată de Răzvan Lucescu a primit gol după doar 6 minute, de la Radulovic, însă a egalat până la pauză prin Ozdoev (min 37). În a doua repriză, grecii s-au dezlănțuit și au trecut la conducere după golul marcat de Konstantelias.

6 minute mai târziu, Toivio a trimis mingea în proprie poartă, iar Murg a punctat pentru 4-1 în minutul 85.

Helsinki a mai redus proporțiile dezastrului în prelungirile partidei, prin Hetemaj, care a transformat o lovitură de la 11 metri.

PAOK încheie astfel faza grupelor fără eșec.

UEFA Conference League, clasament Grupa G

1. PAOK 16p

2. Eintracht Frankfurt 9p

3. Aberdeen 6p

4. HJK 2p.