UEFA are regulamente clare, iar președintele are puterea limitată la doar două mandate de câte patru ani, dar acest lucru s-ar putea modifica la următoarul congres din luna februarie.

Aleksander CeferinFoto: Armando Franca / AP / Profimedia

Aleksander Ceferin speră să modifice statului UEFA, pentru a putea primi un nou mandat

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, plănuieşte să se modifice statutul organismului de conducere al fotbalului european astfel încât să aibă posibilitatea de a rămâne în funcţie încă patru ani, scrie DPA, conform Agerpres.

Ceferin îşi încheie mandatul în 2027, dar propunerea de modificare a statutului urmează să fie prezentată înaintea congresului UEFA de la Paris pe 8 februarie 2024, când va avea nevoie de o majoritate de două treimi din cei 55 de membri.

Dacă propunerea va fi aprobată, Ceferin, care nu a avut contracandidat când a fost reales anul acesta, ar putea candida din nou pentru funcţie în 2027.

Ceferin a fost ales pentru prima dată în 2016, în locul lui Michel Platini.

UEFA a confirmat luni planurile acestuia.