Clubul german de prima liga MSV Duisburg (la care evolueaza si romanii Claudiu Niculescu, Iulian Filipescu si Mihai Tararache) a fost amendat cu 40.000 de euro de catre Comisia de Disciplina din cadrul Federatiei Germane de Fotbal, dupa ce arbitrul partidei cu Hanovra, scor 1-1, a fost lovit cu o bricheta din tribuna.

"Clubul din Duisburg este vinovat de doua infractiuni la regulament: masuri de securitate insuficiente si o lipsa de protectie a arbitrilor si jucatorilor adversi", au declarat oficialii Federatiei Germane intr-un comunicat.

Echipa MSV Duisburg a fost avertizata ca in cazul unei recidive ar putea risca suspendarea terenului pentru o etapa sau disputarea unui meci fara spectatori.