Rapid București a ratat unul dintre obiectivele pentru acest sezon după ce a fost eliminată din Cupa României, încă din faza grupelor. Giuleștenii nu au reușit să o învingă pe CFR Cluj, iar suporterii nu i-au menajat deloc pe jucători după acest rezultat.

Cristiano BergodiFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cristiano Bergodi, dezamăgit de eliminarea din Cupa României, însă, mulțumit de parcursul echipei

Suporterii Rapidului au fost foarte dezamăgiți după eliminarea echipei încă din faza grupelor a Cupei României.

La finalul disputei cu CFR Cluj, încheiată cu scorul de 0-0, aceștia i-au taxat pe jucători.

Chiar dacă a ratat unul dintre obiectivele sezonului după această ieșire prematură din cupă, Rapidul este pe locul 4 în SuperLiga României și este la doar 6 puncte de liderul FCSB.

Cristiano Bergodi, antrenorul echipei, a vorbit despre eșecul din Cupa României, dar și despre întreg parcursul echipei până în prezent.

„Unde în lumea fotbalului există o echipă cu o formă ascedentă? Toți jucătorii au o formă slabă. Suntem la 6 puncte de FCSB. Eu sunt mulțumit. Sunt dezamăgit de eliminare (n.r. din Cupa României), dar au trecut două zile.

Am tot respectul pentru suporteri, de când am venit prima dată la Rapid. Dacă noi treceam de Cupă, meciul era perfect. Au jucat bine băieții. Ne-a lipsit golul. Noi am făcut un meci bun cu CFR. Noi am avut ocaziile cele mai mari.

Suporterii să stea cu noi. Altfel, ne facem rău singuri. Sper să înțeleagă. Este o peluză mare, sunt extraordinari. Să vină să ne ajute.” - a fost mesajul acestuia, potrivit Digi Sport.