​Flavius Daniliuc, fotbalist austriac cu origini românești, a fost implicat într-un accident rutier în Italia, după un antrenament al echipei Salernitana.

Flavius DaniliucFoto: Giuseppe Maffia / imago sportfotodienst / Profimedia

Flavius Daniliuc a scăpat nevătămat după ce a intrat cu mașina într-un camion

Daniliuc, care se întoarcea acasă după un antrenament al echipei, a pierdut controlul mașinii și a intrat în partea din spate a unui campion.

Deși mașina sa a suferit daune serioase, fundașul a scăpat nevătămat.

„Episod de groază în dimineața zilei de 30 octombrie pentru fundașul Flavius ​​Daniliuc, care a fost implicat într-un accident rutier pe drumul de coastă din Salerno. Multe temeri, dar fără consecințe grave pentru fotbalistul, care nu a fost rănit în accident.

Accident la Salerno în care este implicat fundașul Flavius ​​Daniliuc, după ce a efectuat antrenamentul de dimineață înaintea meciului de mâine cu Sampdoria. Acesta se îndrepta spre Salerno când a pierdut controlul mașinii și s-a izbit de un vehicul mare din fața lui.

Fundașul Granata a fost salvat cu promptitudine, iar starea lui e bună. La locul accidentului au intervenit și polițiști municipali pentru a cerceta cazul. Polițiștii fac cercetări pentru a reconstitui dinamica accidentului”, au notat jurnaliștii publicației L'Occhio di Salerno.

Parinții fotbalistului sunt din Suceava, dar s-au stabilit cu mulți ani în urmă în Austria, țară în care Flavius s-a născut și a crescut.

Fundașul a început fotbalul la Rapid Viena, a evoluat la juniorii cluburilor Real Madrid și Bayern Munchen, iar apoi a fost transferat de Nice. Salernitana a plătit 5 milioane de euro pentru a obține serviciile sale.