Lider în Serie A înaintea etapei cu numărul opt, Inter Milano poate pierde primul loc după remiza de pe teren propriu în fața celor de la Bologna, scor 2-2.

Jucatorii celor de la JuventusFoto: Nderim Kaceli/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Inter – Bologna 2-2 / Juventus – Torino 2-0 – AC Milan poate deveni lider în Serie A

Inter a început perfect partida cu cei de la Bologna. Golurile marcate de Acerbi în minutul 11 și Lautaro Martinez două minute mai târziu au lăsat senzația unui succes la scor.

Orsolini a redus din diferență în minutul 19, iar la începutul reprizei secunde Zirkzee reușea să egaleze.

Inter a avut un gol anulat pentru ofsaid la Alexis Sanchez în minutul 60, iar până la final nu a găsit calea spre victorie.

În schimb, Juventus s-a impus în derbiul orașului împotriva lui Torino, scor 2-0, după golurile marcate de Gatti (min 47) și Milik (min 62).

AC Milan evoluează în ultima partidă a zilei pe terenul echipei lui Radu Drăgușin și George Pușcaș, Genoa.

În cazul unui succes, formația antrenată de Stefano Pioli va deveni noul lider din Serie A.

Clasamentul din Serie A

1. Inter – 19 puncte / 8 meciuri

2. AC Milan – 18 p / 7 m

3. Juventus – 17 p / 8 m

4. Napoli – 14 p / 7 m

5. Fiorentina – 14 p / 7 m

.........................................

18. Empoli – 4 p / 8 m

19. Salernitana – 3 p / 7 m

20. Cagliari – 2 p / 7 m