Arsenal a început perfect noul sezon competițional după ce au învins-o pe Manchester City în Supercupa Angliei și au câștigat meciul cu Nottingham Forest din Premier League. „Tunarii” au prezentat marți al patrulea transfer din această vară.

David RayaFoto: Martin Dalton / Shutterstock Editorial / Profimedia

David Raya a fost împrumutat de Brentford la Arsenal

Arsenal a făcut câteva transferuri interesante în această vară și a cheltuit peste 200 de milioane de euro.

Vicecampioana Angliei i-a adus în această vară pe Kai Havertz (75 de milioane de euro), Declan Rice (116.6 milioane de euro) și Jurrien Timber (40 de milioane de euro), iar marți au prezentat oficial încă un fotbalist.

Concret, David Raya, portarul în vârstă de 27 de ani, a fost împrumutat de la Brentford pentru suma de 3.5 milioane de euro și îi va face concurență lui Aaron Ramsdale.

Contractul include însă și o obligativitate de cumpărare definitivă pentru aproximativ 30 de milioane de euro.

David Raya se află la Brentford din vara anului 2019, iar în cei 3 ani petrecuți în poarta albinelor, acesta a strâns 161 de apariții. În 54 de partide, Raya a păstrat poarta intactă.

El a fost dorit în această vară și de Bayern Munchen, însă în cele din urmă spaniolul a ales să joace pe Emirates.