Al-Nassr a cucerit Cupa Campionilor Cluburilor Arabe, după ce în finală a învins-o pe Al Hilal, scor 2-1 după reprizele de prelungiri, deși a fost condusă și a jucat în inferioritate numerică.

Cristiano RonaldoFoto: Power Sport Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Al Hilal – Al-Nassr 1-2, în finala Cupei Campionilor Cluburilor Arabe – Două goluri pentru Cristiano Ronaldo

Partida disputată pe stadionul King Fahd din Taif a aliniat vedetele cumpărate recent de cele două formații.

Dacă Al Hilal i-a trimis din primul minut pe teren pe Kalidou Koulibaly, Sergej Milinkovic Savic, Malcom sau Ruben Neves, Al-Nassr a răspuns cu Cristiano Ronaldo, Brozovic și Sadio Mane.

După o primă repriză fără goluri, Al Hilal a deschis scorul prin brazilianul Michael în minutul 51, iar 20 de minute mai târziu Al Amri de la Al-Nassr a fost eliminat, iar câștigătoarea părea că nu se mai poate schimba.

Însă doar trei minute mai târziu, Cristiano Ronaldo a adus egalarea cu o finalizare din interiorul careului mic.

Partida a intrat în reprizele de prelungiri după egalitatea din cele 90 de minute, iar portughezul a adus primul trofeu pentru Al-Nassr de la venirea sa, după o lovitură de cap în minutul 98.

Pentru Al-Nassr este și primul trofeu al Cupei Campionilor Cluburilor Arabe, în timp ce Al Hilal are în palmares finalele câștigate din 1994 și 1995, dar și încă două pierdute în 1989 și 2019.