După ce a câștigat titlul sezonul trecut în Turcia, Galatasaray și-a trasat un obiectiv foarte clar în această stagiune: calificarea în grupele UEFA Champions League. Aceștia au adus deja nume mari la echipă și mai negociază cu alți fotbaliști din Premier League și Ligue 1.

Leandro ParedesFoto: Icon Sport / ddp USA / Profimedia

Fred și Leandro Paredes, doriți la Galatasay - Manchester United și PSG, deschise la negocieri

Galatasaray a oficializat deja câteva mutări interesante în această vară și își dorește foarte mult să ajungă în grupele UEFA Champions League.

Campioana Turciei a învins fără emoții în primul meci din turul trei preliminar, reușind să se impună în deplasare la Olimpija Ljubljana, scor 3-0

Mai mult decât atât, Galatasaray a adus deja jucători cu nume în această vară (Mauro Icardi, Angelino, Wilfried Zaha și Kerem Demirbay), însă nu are de gând să se oprească aici.

Jurnalistul italian Fabrizio Romano anunță că turcii mai au două ținte pentru această vară, un jucător din Premier League și unul din Ligue 1.

Concret, Galatasaray se interesează deja de Leandro Paredes, fotbalistul celor de la Paris Saint Germain. 6 milioane de euro ar oferi echipa din Turcia pentru argentinianul care este dorit și de AS Roma.

Totodată, Fred, jucătorul lui Manchester United, este o altă țintă importantă pentru Galatasaray, dar aici aceștia se duelează cu rivala Fenerbahçe.

Potrivit sursei citate, Manchester United nu dorește să îi dea drumul brazilianului pentru o sumă de sub 15 milioane de euro.