Aaron Ramsdale a avut o ascensiune incredibilă și este astăzi unul dintre oamenii de bază ai echipei lui Mikel Arteta. Chiar și așa, „tunarii” plătesc 30 de milioane de lire sterline pentru un portar, în ideea de a exista concurență pe post.

David RayaFoto: Martin Dalton / Shutterstock Editorial / Profimedia

David Raya va semna cu Arsenal

După plecarea lui Yann Sommer la Inter, David Raya a fost unul dintre portarii pe care Bayern și-i i-a dorit foarte mult.

În prezent la Brentford, goalkeeperul spaniol a avut un sezon bun alături de echipa sa și a atras atenția campioanei Germaniei.

Deși situația transferului părea să fie una destul de simplă, Arsenal a intrat pe fir și l-a convins pe portarul de 27 de ani să vină pe Emirates.

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Arsenal a înaintat către Brentford o ofertă de 30 de milioane de lire sterline, iar David Raya ar urma să semneze un contract valabil pe 5 sezoane cu gruparea de pe Emirates.

Mai mult decât atât, vicecampioana Angliei a programat deja vizita medicală, iar ibericul ar urma să fie prezentat joi sau vineri.

161 de apariții are Raya în tricoul celor de la Brentford, iar în 54 dintre acestea a reușit să mențină poarta intactă.

În cariera sa, David Raya a mai jucat la Blackburn și Southport.