Claudiu Keșeru a rămas liber de contract în debutul acestui sezon după despărțirea de UTA Arad, însă fostul internațional român nu are de gând să pună punct carierei de fotbalist.

Claudiu KeșeruFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Claudiu Keșeru, pe punctul de a semna cu italienii de la Taranto

Claudiu Keșeru a intrat pe lista neagră a lui Mircea Rednic la UTA Arad, astfel că despărțirea a fost inevitabilă.

Jucătorul în vârstă de 36 de ani nu are de gând să se lase de fotbal, iar jurnaliștii de la tuttoc.com scriu că fostul internațional român este în tratative cu cei de la Taranto, echipă aflată în al treilea eșalon din Italia.

„Un atacant cu o experiență interesantă la nivel internațional, cu un număr mare de meciuri și goluri în competițiile europene. Este posibil ca la 37 de ani, după ce a jucat în Qatar și Bulgaria, să i se deschidă porțile din Serie C.” - relatează sursa citată.

281 de goluri a înscris Claudiu Keșeru în întreaga sa carieră, iar acesta a transmis că are de gând să depășească borna de 300 de goluri.

Keșeru are și 47 de selecții la echipa națională de fotbal a României.