Sadio Mane este pe cale să devină jucătorul celor de la Al-Nassr. Actualul jucător al lui Bayern a ajuns la un acord cu formația pentru care evoluează și Cristiano Ronaldo și efectuează vizita medicală, urmând să fie prezentat oficial.

Sadio ManeFoto: Babirad / Andy Knoth / Sipa Press / Profimedia

Sadio Mane regretă plecarea de la Bayern Munchen

Sosit în vara anului 2022 pe Allianz Arena de la Liverpool pentru suma de 32 de milioane de euro, Sadio Mane era văzut drept un super-transfer de către specialiștii din lumea fotbalului.

Senegalezul a suferit o accidentare foarte gravă chiar înaintea Campionatului Mondial de fotbal din Qatar, iar la începutul acestui an a avut un conflict cu Leroy Sane, pe care l-a lovit în față.

Odată cu venirea lui Thomas Tuchel la Bayern, Mane a fost îndepărtat și înștiințat că nu face parte din planurile echipei, iar în cele din urmă acesta a acceptat propunerea de a semna cu arabii de la Al-Nassr.

Mane a făcut luni vizita medicală și a avut și un mesaj pentru suporterii lui Bayern.

„Mă doare că trebuie să o părăsesc pe Bayern. Mi-aș fi dorit ca această poveste să se fi încheiat altfel.

Știu că puteam să ajut echipa în acest sezon. Le doresc tot ce e mai bun pe viitor, atât clubului, cât și suporterilor.” - a transmis Sadio Mane.

38 de apariții, 12 goluri și 6 pase decisive, sunt cifrele lui Sadio Mane la Bayern Munchen.