West Ham United a anunțat sâmbătă despărțirea de căpitanul Declan Rice, după mai multe runde de negocieri, pentru suma de 120 de milioane de euro.

Jucatorii echipei Arsenal LondraFoto: Rui Vieira / AP / Profimedia

Arsenal l-a transferat pe Declan Rice de la West Ham United

După transferurile lui Kai Havertz și Jurrien Timber, Arsenal Londra a mai dat o lovitură pe piața transferurilor.

Tunarii i-au convins din a treia încercare pe cei de la West Ham United să accepte oferta în valoare de 120 de milioane de euro pentru Declan Rice.

Deși a postat pe pagina oficială despărțirea de mijlocașul defensiv, West Ham a evitat să indice viitoarea destinație a acestuia.

La rândul său, Declan Rice și-a luat la revedere de la fani printr-un mesaj emoționant, prin care îi asigură că „vor rămâne în inima sa” și a insistat că transferul nu va diminua „dragostea și respectul” pe care le poartă clubului care l-a format.

În vârstă de 24 de ani, Rice a debutat pentru echipa mare a „ciocănarilor” în 2017, iar doi ani mai târziu își făcea apariția și în echipa națională a Angliei, pentru care a înscris de trei ori în 43 de partide.

Jucătorul este evaluat de Transfermarkt la 90 de milioane de euro.

Pentru moment, clubul Arsenal Londra nu a anunțat încă transferul lui Declan Rice.