După un sezon în care a câștigat la pas titlul de campioană în LaLiga, dar și zguduit de „scandalul Negreira”, FC Barcelona a fost amenințată cu excluderea din competițiile europene.

UEFA, undă verde pentru FC Barcelona în Champions League, din lipsă de probe
UEFA i-a anunțat vineri pe conducătorii clubului catalan că într-un prim raport nu s-a găsit nicio dovadă concludentă pentru excluderea din Champions League, dar cazul nu este închis, scrie Marca.
După izbucnirea „cazului Negreira”, în care campioana Spaniei este acuzată de corupție, UEFA a deschis un dosar pentru o situație pe care o consideră anormală și care încalcă principiile competiției.
Acum speța va ajunge pe masa Comisiei de Etică și Disciplină a UEFA, care va trebui să dea o decizie definitivă în următoarele două-trei săptămâni.
Încă de la început, șefii Barcelonei au fost convinși că nu va exista nicio pedeapsă.
Președintele Joan Laporta a explicat de mai multe ori că a discutat cu Ceferin și că fanii nu au de ce să fie îngrijorați.
O eventuală excludere din Champions League ar avea consecințe grave pentru FC Barcelona, atât pe plan sportive cât și financiar, într-un moment în care clubul suferă la capitolul economic.