Osasuna a făcut un sezon impresionant în Spania și a reușit să ajungă până în finala Cupei Regelui, unde a pierdut în fața celor de la Real Madrid, scor 2-1. Chiar dacă obținuse calificarea în Conference League, Osasuna a primit o veste grea din partea forului continental UEFA.

Osasuna a fost exclusă din Conference League
Osasuna a încheiat sezonul 2022/23 din LaLiga pe locul 7 și a jucat și finala Cupei Spaniei, pe care a pierdut-o în fața Realului cu scorul de 2-1.
Formația își asigurase deci prezența în preliminariile UEFA Conference League, dar vineri spaniolii au primit o veste proastă.
Conform UEFA, Osasuna a fost exclusă din UEFA Conference League, ediția 2023/24, din cauza unui scandal cu trucări de meciuri din anul 2013.
Informația a fost confirmată și pe site-ul oficial al clubului din LaLiga, iar ibericii au emis un comunicat oficial prin intermediul căruia au condamnat decizia UEFA.
„Puternici cu cei slabi, slabi cu cei puternici. UEFA nu a vrut să țină cont de deciziile luate de tribunalele din Spania, care au spus că Osasuna a fost victima unei diversiuni a foștilor directori.
În opinia noastră, mesajul transmis de UEFA este, fără dubiu, împotriva fotbalului. Investigația UEFA se focusează pe ceva ce s-a întâmplat acum mult timp, care s-a vindecat și a lăsat în spate problemele între timp.
Cei care nu pot face diferența între un lucru care a fost în 2013-2014 și ce este acum au o problemă.” - se arată în comunicatul oficial al clubului.
PRESS RELEASE | Statement regarding the recommendation by UEFA inspectors not to admit the club's registration in the 2023-24 Conference League.
— C. A. OSASUNA (@osasuna_en) June 23, 2023