Karim Benzema, câștigătorul Balonului de Aur, a fost prezentat oficial, la Jeddah, în fața a 60.000 de suporteri ai echipei Al-Ittihad din Arabia Saudită, informează AFP.

Karim BenzemaFoto: AFP / AFP / Profimedia

Îmbrăcat în tricoul galben-negru al noii sale echipe, fostul atacant vedetă al echipei Real Madrid şi-a făcut apariţia în aclamaţiile publicului, înainte de a urca pe un podium instalat la centrul terenului.

Benzema, care s-a angajat pentru trei ani la clubul saudit, pentru o valoare care nu a fost precizată, s-a adresat în engleză suporterilor pentru a le mulţumi, promiţându-le să conducă echipa „la cel mai înalt nivel”, rostind apoi în limba arabă „Assalam o aleikum!” (bună ziua).

Jucătorul de 35 de ani şi-a arătat apoi trofeul câştigat anul trecut, înainte de a face un tur de onoare al stadionului, semnând mingi cu dedicaţii pentru public.

În tribune, pline în special de familii, se puteau auzi mesaje de bun venit, adesea în franceză, precum „Te iubesc, Benzema” sau mesaje cu numele jucătorului inscripţionate pe tricouri ale lui Real Madrid şi Al-Ittihad.

Într-o ambianţă cu muzică la volum maxim, jocuri de lumini, spectacol pirotehnic, un clip cu chipul jucătorului proiectat în 3D pe cer, au precedat apariţia starului pe teren.

„De ce am ales Al-Ittihad? Pentru că este un club de valoare. Este un club care tocmai a câştigat (titlul naţional), care este mereu în progres”, precizase jucătorul, în limba franceză, la conferinţa de presă de dinaintea prezentării.

Karim Benzema s-a despărţit de Real Madrid după 14 sezoane în care a cucerit în total 25 de trofee: cinci Ligi ale Campionilor, cinci Cupe Mondiale ale Cluburilor, patru Supercupe ale Europei, patru titluri de campion al Spaniei, trei Cupe şi patru Supercupe ale Spaniei.

Fotbalistul francez, în vârstă de 35 de ani, a disputat în total 648 de meciul în tricoul echipei spaniole şi a înscris 354 de goluri, fiind al doilea marcator din istoria lui Real Madrid, după portughezul Cristiano Ronaldo (450 de goluri), care evoluează la rândul său în Arabia Saudită, la rivala Al-Nassr, scrie Agerpres.