Inter a făcut un pas important spre calificarea în finala Champions League după ce a învins cu 2-0 pe AC Milan în manșa tur a semifinalelor. La finalul partiei de pe San Siro, Stefano Pioli a recunoscut supremația rivalilor, dar a spus că echipa sa încă speră la prezența în ultimul act de la Istanbul.

Stefano PioliFoto: Marco Canoniero / Shutterstock Editorial / Profimedia

Stefano Pioli și explicația înfrângerii: Inter a fost mai bună

„Inter a jucat mai bine decât noi în prima repriză şi a reuşit să marcheze două goluri. Jucătorii mei au jucat mai bine în a doua repriză, dar nu am reuşit să marcăm. Acesta este fotbalul la acest nivel.

Inter a avut mai multă calitate şi eficienţă în prima repriză, iar noi am făcut prea multe greşeli. Inter a marcat din primul lor corner şi ar fi trebuit să fim mai atenţi la al doilea gol.

Jocul a devenit foarte complicat, asta e sigur, luând două goluri în douăsprezece minute. A devenit dificil din punct de vedere tactic şi mental, dar jucătorii au avut o reacţie foarte bună.

Asta trebuie să facem şi în retur. Este clar că ne-am dorit un rezultat diferit, dar trebuie să credem şi, evident, vom încerca să ne descurcăm mai bine în retur” - Stefano Pioli, antrenorul celor de la AC Milan.

Manșa retur va avea loc marți, 16 mai, pe Giuseppe Meazza.

În cealaltă semifinală din Champions League, Real Madrid și Manchester City au remizat, scor 1-1. Partida decisivă va avea loc pe „Etihad Stadium” în data de 17 mai.