Manchester City va juca marți seară în compania celor de la Real Madrid în prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League, iar Pep Guardiola și-a lăudat unul dintre jucătorii săi la conferința de presă dinaintea partidei.

Ilkay GundoganFoto: Ryan Browne / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ilkay Gundogan, printre cei mai buni fotbaliști antrenați de Pep Guardiola

Manchester City se află pentru al doilea sezon la rând în semifinalele UEFA Champions League, iar din nou, Real Madrid va fi în calea formației antrenate de Pep Guardiola.

Campioana Angliei va juca primul meci din semifinale pe Santiago Bernabeu, stadionul unde „cetățenii” au fost eliminați dramatic în sezonul precedent.

La conferința de presă dinaintea partidei cu Real Madrid, antrenorul celor de la Manchester City a vorbit la superlativ despre Ilkay Gundogan.

„Îmi aduc aminte de un sezon când am câștigat, poate al doilea Premier League, Fernandinho era accidentat de mult timp și el (n.r. Gundogan) a jucat drept mijlocaș la închidere. Am avut sentimentul că fără el nu am fi putut câștiga Premier League.

Gundo este atât de inteligent.. Atât de perspicace. Atât de competitiv. Sub presiune, gestionează (n.r. situațiile) fără nicio problemă. Este unul dintre cei mai buni jucători pe care i-am antrenat. Întregul pachet. Este de clasă mondială.” - a precizat Pep Guardiola, potrivit celor de la Mirror.

Ilkay Gundogan are contract cu Manchester City până în vara acestui an, iar mijlocașul german este dorit insistent de Barcelona, care și-a exprimat deja interesul pentru serviciile sale.

25 de milioane de euro este cota de piață a lui Gundogan conform Transfermarkt.