Câștigător al Balonului de Aur în 1999, Rivaldo nu înțelege decizia jucătorilor importanți de a evolua în Arabia Saudită. Brazilianul a vorbit despre situația lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr, dar și despre posibilul transfer al lui Lionel Messi la Al-Hilal.

RivaldoFoto: Bagu Blanco / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cristiano Ronaldo și Lionel Messi, în vizorul lui Rivaldo: „Poate banii compensează”

Fostul mare jucător al celor de la Barcelona și al naționalei Braziliei a afirmat că o revenire a lui Ronaldo la Real Madrid ar fi bună atât pentru portughez, cât și pentru gruparea blanco.

„Cred că unii jucători sunt păcăliți de salariile mari din Arabia Saudită, dar stilul de viață de acolo este unul mult mai restrictiv, iar modul în care se joacă fotbal nu este atât de ușor precum pare. Multă lume este dezamăgită de decizia de a evolua aici.

Poate că banii pe care Cristiano îi primește compensează pentru tristețea pe care o resimte. Lucrul acesta se întâmplă pentru toți jucătorii care ajung acolo. Poate că și Messi va vedea în curând asta.

Atât pentru Ronaldo, cât și pentru fotbal, ar fi excelentă o revenire la Real Madrid, unde să își încheie cariera. Evident, fanii trebuie să înțeleagă faptul că nu mai are 25 de ani și că nu mai poate evolua în acel mod, dar tot poate fi un factor important pentru succesul clubului” - Rivaldo, citat de AS.

De asemenea, Rivaldo a criticat atitudinea lui Messi din ultimele zile, considerând că argentinianul a procedat greșit plecând în Arabia Saudită fără aprobarea celor de la PSG.

„Mă simt puțin cam trist văzându-l pe Lionel Messi cu o asemenea atitudine, nu are respect pentru clubul său actual. Acest lucru nu s-a mai întâmplat în cariera sa, fiind mereu o persoană disciplinată.

Cred că ar fi putut acționa într-un mod diferit. Avea alternative, să anunțe oficialii clubului, să aștepte ca saudiții să vină la Paris, sau pur și simplu să aștepte finalul sezonului” - Rivaldo.

>> VIDEO Fanii lui PSG, proteste la adresa lui Lionel Messi