Real Madrid are șanse mari să rămână fără antrenor în această vară. „Los blancos” sunt în cursă pentru două trofee, însă zvonurile conform cărora Carlo Ancelotti ar urma să preia naționala Braziliei i-au făcut pe oficialii madrileni să se pregătească pentru orice scenariu.

Xabi AlonsoFoto: Sebastian Räppold/Matthias Koch / imago sportfotodienst / Profimedia

Xabi Alonso, vizat de Real Madrid după treaba bună făcută la Bayer Leverkusen

Real Madrid a obținut 6 puncte în ultimele 4 meciuri din LaLiga, iar formația antrenată de Carlo Ancelotti va juca pe 6 mai cu trofeul pe masă.

Madrilenii vor întâlni Osasuna în finala Cupei Spaniei, iar acesta ar putea fi primul trofeu al sezonului pentru gruparea de pe Santiago Bernabeu.

Forma echipei nu este totuși una grozavă. La 3 zile după partida cu Osasuna, Real Madrid va primi vizita celor de la Manchester City, în manșa tur a semifinalelor UEFA Champions League.

Carlo Ancelotti nu este sigur de postul său pentru următorul sezon, mai ales dacă Real Madrid nu va reuși să câștige niciunul dintre cele două trofee puse în joc.

Zvonurile că italianul ar fi în discuții avansate cu Federația de Fotbal din Brazilia au fost confirmate chiar de către Ancelotti și sunt șanse mari ca acesta să accepte oferta de a prelua naționala Braziliei.

Florentino Perez a luat în calcul în astfel de scenariu, iar jurnaliștii de la BILD scriu că Xabi Alonso este o variantă pe care președintele celor de la Real Madrid o ia în calcul pentru înlocuirea lui Don Carlo.

Fostul mijlocaș al echipei de pe Santiago Bernabeu și-a început cariera de antrenor la juniorii Realului, după care a antrenat formația secundă a celor de la Real Sociedad.

În octombrie 2022, Xabi Alonso a preluat-o pe Bayer Leverkusen, iar echipa germană a ajuns din subsolul clasamentului pe loc de Conference League. Mai mult decât atât, nemții sunt calificați și în semifinalele UEFA Europa League, acolo unde vor întâlni în dublă manșă AS Roma (11 mai și 18 mai).

Astfel, Xabi Alonso a atras atenția și este văzut drept un posibil înlocuitor pentru Carlo Ancelotti la Real Madrid.

Totul depinde însă de acest final de sezon, care va fi foarte important pentru Real Madrid.