FC Barcelona ar fi comandat un raport prin care analizează posibilitatea de a juca într-o competiție din străinătate în calitate de echipă invitată, în cazul unor sancțiuni ale UEFA în „cazul Negreira”.

Joan LaportaFoto: FC Barcelona / Xinhua News / Profimedia

FC Barcelona ar putea evolua în Asia sau Orientul Mijlociu

Inițiativa este una preventivă pentru moment, în cel mai negru scenariu în care clubul ar fi sancționat dur de federație și forurile europene, scrie AS.com.

Catalanii ar putea evolua în competițiile din Orientul Mijlociu și Asia, iar în completare ar putea stabili un calendar de partide amicale tot în străinătate, în cazul excluderii din cupele europene.

Cu toate aceastea, după întâlnirea dintre președintele Joan Laporta și șeful UEFA, Aleksander Ceferin din Slovenia, optimismul la club a crescut și se consideră că o astfel de sancțiune este foarte puțin probabilă.

Conform presei spaniole, studiul poate fi interpretat ca un gest față de investitori, care au cerut garanții că veniturile nu vor scădea nici în cel mai rău caz.

Competițiile din afara Europei și partidele amicale ar însemna pentru Barcelona o modalitate de a compensa eventualele pierderi pe care le-ar provoca lipsa echipei din Liga Campionilor.