Sepsi Sfântu Gheorghe a reușit o calificare lejeră în finala Cupei României, după ce a învins categoric campioana CFR Cluj pe teren propriu, scor 3-0, într-un meci cu o eliminare și două penaltiuri ratate.

Jucatorii echipei Sepsi Sfantu GheorgheFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sepsi Sfântu Gheorghe, din nou în finala Cupei României

Câștigătoarea en-titre a trofeului, Sepsi Sfântu Gheorghe, a început excelent partida cu CFR Cluj și a deschis scorul în minutul 10 prin Nicolae Păun.

În minutul 29, Marius Ștefănescu a dublat avantajul, cu un șut puternic din interiorul careului.

Chiar înainte de pauză, CFR a rămas în zece, după eliminarea lui Burcă, pentru faultul în careu asupra lui Sanfranko. Lovitura de la 11 metri a fost ratată de Cosmin Matei, care a trimis în bară.

În minutul 80, Sepsi a primit din nou penalti, după hențul în careu al lui Braun. Marius Ștefănescu a executat, Scuffet a respins, dar mingea a ajuns la Rondon, care a majorat scorul.

În cealaltă semifinală, Universitatea Cluj și UTA se vor întâlni joi, de la ora 19:00.

Finala Cupei României din acest an se va disputa la data de 24 mai, pe stadionul Municipal din Sibiu.