Simone Inzaghi a fost amenințat cu demiterea de Inter Milano, dar a reușit să califice echipa în semifinalele Champions League. După 5-3 la general cu Benfica Lisabona, antrenorul italian a vorbit despre criticile primite.

Simone InzaghiFoto: Insidefoto / ddp USA / Profimedia

Simone Inzaghi: „Muncesc să-i fac pe fani fericiți”

„Suntem foarte fericiți, e o seară foarte importantă pentru Inter. E o calificare meritată. Suntem în semifinale, este un vis îndeplinit și vom da tot ce avem mai bun.

Am trecut de o grupă grea și am făcut-o pentru că am fost uniți. Muncim pentru a trăi astfel de seri, de care Inter nu s-a bucurat în ultimii mulți ani.

Știu de ce apar criticile, sunt în fotbal de mulți ani și m-am obișnuit. Eu muncesc să-i fac pe fani fericiți” - Simone Inzaghi, citat de Football Italia.

„Derby della Madonnina” în semifinalele UEFA Champions League

Cu un parcurs destul de slab în campionat, mai ales în ultima perioadă, Inter a făcut un meci destul de bun pe teren propriu, a condus cu 3-1, dar a fost egalată de Benfica pe final (3-3).

Barella, Lautaro Martinez și Joaquin Correa au înscris cu niște execuții de efect pentru echipa lui Simone Inzaghi și deși lusitanii au punctat de două ori pe final, petrecerea a început pe Giuseppe Meazza.

În semifinalele Champions League, Inter își va întâlni marea rivală, AC Milan.

Ce urmează în Champions League, ediția 2022 - 2023

  • Semifinale

9, 17 mai: Real Madrid - Manchester City

10, 16 mai: AC Milan - Inter Milano

  • Finala,

10 iunie: Real Madrid/Manchester City - AC Milan / Inter Milano, pe Ataturk Olympic Stadium din Istanbul.