AC Milan nu îi va prelungi contractul lui Ciprian Tătărușanu, iar portarul român în vârstă de 37 de ani a fost deja ofertat de către cei de la Empoli, unde evoluează și mijlocașul Răzvan Marin.

Ciprian TatarusanuFoto: Danilo Gemito / ipa-agency.net / PA Images / Profimedia

Ciprian Tătărușanu este dorit de Empoli, acolo unde evoluează și Răzvan Marin

Aflat în ultimele luni de contract cu AC Milan, Ciprian Tătărușanu a strâns 23 de apariții în acest sezon pentru campioana Italiei.

Portarul român cotat la 600 de mii de euro nu duce lipsă de oferte și are șanse mari de a rămâne în Serie A și după finalul acestui sezon.

Potrivit milannews24.it, Empoli se așteaptă să se despartă la finalul acestui sezon de Guglielmo Vicario, iar Tătărușanu ar fi prima variantă pe care și-o dorește formația din Serie A.

Tătărușanu ar avea de suferit pe plan financiar, asta pentru că Empoli nu își permite să îi achite portarului român același salariu pe care îl încasează în prezent la Milan, 1.2 milioane de euro pe an.