Faza zilei din fotbal vine din Mexic, acolo unde un arbitru a fost suspendat 12 meciuri pe baza probei video.

Arbitrul furios si gestul care i-a adus 12 etape de suspendareFoto: Captura video

Arbitru suspendat 12 etape în Mexic pentru lovirea unui fotbalist în zona genitală

Fernando Hernandez Gomez va lua o pauză de 12 partide după un gest mai rar întâlnit pe terenurile de fotbal. Enervat de protestele unui fotbalist, centralul i-a aplicat acestuia o lovitură cu genunchiul în zona genitală.

Totul s-a întâmplat la meciul dintre Club America și Leon, din prima ligă de fotbal a Mexicului, partidă încheiată până la urmă nedecis, scor 2-2.

Jucătorul care a avut de suferit de pe urma loviturii încasate a fost Lucas Romero. Fotbalistul nu a scăpat însă nici el nepedepsit: a fost suspendat două etape pentru protestele vehemente avute la adresa VAR după un gol al adversarilor.