Demiterea lui Graham Potter nu le-a purtat noroc celor de la Chelsea, care nu au reușit victoria în partida restantă cu Liverpool, scor 0-0, din etapa a opta din Premier League.

Jurgen KloppFoto: Paul Greenwood / Shutterstock Editorial / Profimedia

Chelsea – Liverpool 0-0, în Premier League

Cu spaniolul Bruno Saltor interimar pe banca tehnică, până la numirea unui nou tehnician, Chelsea a avut două goluri anulate de sistemul de arbitraj video.

Golul lui Reece James din minutul 26 a fost invalidat pentru ofsaid, iar reușita lui Kai Havertz din minutul 50 a fost anulată pentru un henț văzut de arbitrii din camera VAR.

Deși ambele formații au avut parte de un sezon de uitat cât mai curând pentru suporterii lor, trupa lui Jurgen Klopp stă ceva mai bine în clasament.

După 28 de partide, Liverpool ocupă locul al optulea, cu 43 de puncte, în timp ce londonezii de la Chelsea se clasează abia pe locul 11, cu 39 de puncte.