Fotbalistul marocan Sofian Kiyine a fost transportat de urgență la spital, după ce a „decolat” cu mașina și s-a izbit de o sală de sport din Liege (Belgia), informează Daily Mail.

Sofian KiyineFoto: Bruno Fahy / Zuma Press / Profimedia

Sofian Kiyine a distrus o sală de sport din Liege

Coleg cu portarul Valentin Cojocaru la OH Leuven (locul 11 în prima ligă a Belgiei), Kiyine a pierdut controlul volanului într-un sens giratoriu, a zburat cu mașina și a trecut prin peretele clădirii.

Fotbalistul conducea cu o viteză de peste 200 km/h pe un drum pe care limita era de 90 km/h.

În sală se aflau copii, dar aceștia s-au retras în vestiare cu câteva momente înaintea accidentului și nimeni altcineva nu a fost rănit.

Kiyine a fost internat în spital în urma accidentului de joi seară, iar starea sa este stabilă.

„Clubul a aflat că Sofian Kiyine a fost implicat într-un grav accident de mașină lângă Liege, noaptea trecută. Kiyine a fost dus la departamentul de urgență al celui mai apropiat spital, unde au loc examinări suplimentare. El nu se află într-o stare care să-i pună viața în pericol. Din fericire, în accident nu au fost implicate alte vehicule sau persoane.

Clubul așteaptă mai multe detalii cu privire la circumstanțele exacte ale modului în care s-a produs accidentul înainte de a răspunde mai departe. Îi dorim lui Sofian o recuperare rapidă”, a afirmat un purtător de cuvânt al clubului OH Leuven.

Autoritățile belgiene investighează incidentul.

Sala de sport Louis Melin găzduiește evenimente de fotbal în cinci, baschet și gimnastică, dar probabil va fi indisponibilă pentru o perioadă, având în vedere pagubele provocate de accident.

În vârstă de 25 de ani, Kiyine s-a născut în Belgia și și-a început cariera la Standard Liege. El a mai jucat pentru Chievo, Lazio, Salernitana și Venezia. Sofian a reprezentat echipele U20 și U23 ale Marocului, dar încă nu a debutat la selecționata de seniori.