Roman Abramovich a fost nevoit anul trecut să vândă Chelsea din cauza sancțiunilor impuse oligarhilor apropiați de președintele rus Vladimir Putin (în contextul războiului din Ucraina), iar The Guardian şi de Bureau of Investigative Journalism informează acum că acesta ar fi finanțat în secret și gruparea olandeză Vitesse Arnhem (în perioada în care deținea clubul londonez).

Roman AbramovichFoto: Sergey Karpuhin / Sputnik / Profimedia Images

Roman Abramovich a finanţat în secret clubul Vitesse Arnhem

Două anchete ale federaţiei de fotbal din Olanda (KNVB) nu au putut releva vreo legătură financiară între Abramovich şi Vitesse şi au ajuns la concluzia că oligarhul rus nu a avut nicio influenţă managerială asupra Vitesse. Atât Vitesse, sub proprietarii de atunci, cât şi Chelsea, cu Abramovich proprietar, au negat în mod repetat că oligarhul ar fi fost implicat în finanţarea clubului olandez.

Însă informaţii financiare au ieşit la iveală în fişierele Oligarh, un cache de date scurse care provin de la furnizorul de servicii offshore din Cipru MeritServus. Documentele, văzute de sursele citate, par să dezvăluie pentru prima dată cel puţin 117 milioane de euro constând în finanţare secretă de la Abramovich pentru preluarea Vitesse, care a trecut printr-o serie de entităţi înregistrate în paradisuri fiscale offshore.

Legăturile cu Chelsea au fost suspectate în momentul în care fostul fotbalist georgian Merab Jordania a preluat gruparea din Țările de Jos în 2010. El l-a descris pe Abramovich drept prietenul său la conferinţa de presă inaugurală, însă a negat că oligarhul a fost implicat.

Federaţia olandeză a lansat o primă anchetă privind finanţarea preluării clubului, dar nu a găsit nimic în contradicţie cu regulile sale.

Suspiciunile au continuat după preluarea clubului, Chelsea folosind ca club partener pe Vitesse (care joacă în Eredivisie), grupare la care puteau ajunge împrumutaţi jucătorii care nu erau încă pregătiţi pentru cerinţele Premier League. Mulţi jucători de la Chelsea au mers împrumutaţi la Vitesse de-a lungul anilor, inclusiv internaţionalul sârb Nemanja Matic şi actualul star de la Chelsea şi al naționalei Angliei, Mason Mount, care a jucat pentru Vitesse în sezonul 2017/18.

Alte semne de întrebare au apărut după ce Jordania a plecat în 2013 şi un alt asociat al lui Abramovich, omul de afaceri rus Alexander Chigirinsky, a preluat clubul. Vitesse şi Jordania au dezvăluit în acel moment că Chigirinsky era deja implicat financiar în club, încă de la preluarea din 2010.

În aprilie 2014, Jordania a părut să pretindă că Chelsea a fost implicată, arătând că Vitesse a fost împiedicat să-şi consolideze echipa în încercarea de a câştiga Eredivisie şi de a se califica în Champions League pentru că „Londra nu a vrut asta”. Ulterior, el şi-a retras comentariile şi a susţinut apoi că acuzaţia nu a fost adevărată.

Dezvăluirile au dus la doua anchetă KNVB, care a concluzionat că „nu există indicii că Chelsea are un cuvânt de spus în politica lui Vitesse”.

În 2017, The Guardian a notat că asociaţii lui Abramovich au fost implicaţi în preluarea Vitesse. La acea vreme, Chelsea a refuzat să comenteze, spunând doar: „Ne bucurăm de o relaţie de lucru strânsă cu Vitesse Arnhem, aşa cum facem cu alte cluburi”.

Regulile UEFA impun cluburilor care joacă unul împotriva celuilalt să aibă proprietari diferiţi, pentru a asigura integritatea competiţiilor”.

Documentele scurse în presă par să arate că Abramovich a finanţat Vitesse cu o serie de împrumuturi în valoare de cel puţin 117 milioane de euro până la sfârşitul anului 2015.

Abramovich a cumpărat clubul Chelsea în 2003, după ce a devenit miliardar și a cheltuit două miliarde de lire sterline pentru a finanţa aducerea unor vedete de talie mondială.