Liga Profesionistă de Fotbal din Franța a anunțat joi că Supercupa Franței Ediția 2023 se va disputa la Bangkok, în Thailanda.

Jucătorii echipei PSG, Supercupa FranțeiFoto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia

Paris Saint Germain, cele mai multe titluri din istoria Supercupei Franței

Supercupa Franței Ediția 2023 va avea loc pe data de 5 august.

Duelul va avea loc între câștigătoarea Ligue 1 și cea a Cupei Franței, iar Liga Profesionistă de Fotbal din Hexagon a luat joi decizia ca partida să se dispute la Bangkok.

Mai exact, meciul va avea loc pe stadionul național Rajamangala, o arenă de aproximativ 60 de mii de locuri.

Ultimele două ediții au avut loc în Tel Aviv, Israel.

Acest eveniment a fost organizat și în China de 3 ori, mai exact la Beijing (2014) și Shenzhen (2018, 2019).

Paris Saint Germain este echipa cea mai titrată în această competiție, având 11 trofee.