Rezultatele slabe înregistrate în ultima perioadă (patru puncte în ultimele cinci etape din Laliga) i-au fost fatale lui Jorge Sampaoli, iar Sevilla a anunțat marți că antrenorul argentinian a fost demis.

Jorge SampaoliFoto: Oscar J Barroso / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sevilla l-a demis pe antrenorul Jorge Sampaoli

Sampaoli i-a luat locul lui Julen Lopetgui la începutul lunii octombrie, dar lasă echipa pe locul 14 în LaLiga, la doar două puncte distanță de Valencia, echipa aflată pe locul 18 (primul retrogradabil).

„Sevilla FC a pus capăt contractului antrenorului său, Jorge Sampaoli, după înfrângerea echipei la Getafe (0-2), care a adus echipa în pragul retrogradării.

Faptul că echipa nu a reuşit să iasă din subsolul clasamentului de la sosirea sa ca antrenor şi imaginea oferită la ultimele partide au condus clubul la luarea acestei decizii”, se arată în comunicatul celor de la Sevilla FC.

13 victorii, 6 remize și 12 înfrângeri a obținut Jorge Sampaoli pe banca tehnică a echipei FC Sevilla.

Echipa se descurcă mai bine în Europa League (competiție pe care a câștigat-o de șase ori, un record) și va juca în sferturi împotriva celor de la Manchester United.

Clubul andaluz speră că un nou antrenor va genera „o reacţie în ultimele 12 etape” din LaLiga.

Potrivit AS, gruparea negociază deja cu antrenorul basc Jose Luis Mendilibar, care le-a pregătit în trecut pe Eibar (2015-2021) și Deportivo Alaves (2022).

Tot în această săptămână, Elche (ultima clasată) l-a demis pe antrenorul Pablo Machin.