​Gică Hagi se află pe primul loc în SuperLiga cu Farul, iar fostul decar al naționalei a avut și o mare dorință înainte de „dubla” de debut a României cu Andorra și Belarus din preliminariile pentru Euro 2024.

Gica HagiFoto: Inquam Photos / Stefan Constantin

Gică Hagi cere să nu i se mai spună „Rege”

Fostul internațional român a vorbit despre problemele pe care le are naționala României și a avut și o mare rugăminte la adresa jurnalișitilor: să nu i se mai spună „Rege”.

Fostul jucător al lui Real Madrid și al Barcelonei vrea să fie uitată această poreclă și să fie numit simplu: Gică Hagi.

„Aş fi cel mai fericit dacă s-ar lua ca atare, opinia lui Gică Hagi. Punct. Să nu mai fiu numit nici Rege, nimic, niciodată. Eu sunt Gheorghe Hagi, adică Gică Hagi.

Când îmi spuneţi pe nume, eu sunt cel mai fericit, nu-mi atribui absolut nimic. Şi cred că am arătat toată viaţa mea că sunt modest, că îi respect pe toţi” - Gică Hagi, citat de Orange Sport.

Vorbind despre naționala de fotbal a României, Hagi spune că am ajuns să trăim vremuri grele în care o înfrângere cu 3-0 acasă contra celor din Muntenegru să fie considerat ceva normal.

„Niciun meci, în momentul de faţă, pentru România, nu este uşor. Cea mai mare greşeală e să tratezi lucrurile aşa. Când tratezi lucrurile aşa, ştiţi ce se întâmplă? Pierdem 3-0 acasă şi nu pare nimic ieşit din comun. 3-0 acasă cu Muntenegru. Şi lumea râde. Eu aşa am văzut la TV.

Asta e gravă, gravă, gravă, e grav rău! Dacă aşa pare normal… De aceea a venit Petrescu şi a zis că toate meciurile sunt grele” - Gică Hagi.

„Eu gândesc altfel. Dacă România a ajuns aşa, atunci chiar are o problemă. Eu cunosc o altă Românie, altfel de jucători, altă mentalitate, altfel de creativitate, ştiu cât de buni suntem, ştiu ce potenţial avem.

Dar dacă tratăm lucrurile aşa cum aţi pus întrebarea, ajungem să luăm 3-0 acasă, dar nu se întâmplă nimic.

Am zis şi eu opinia mea, chiar dacă unii se supără, unii zic că Hagi atacă. Hagi nu atacă, eu nu mai joc fotbal, doar îmi da cu părerea. E opinia lui Hagi”, a conchis fostul important fotbalist român.

Naționala de fotbal a României a fost repartizată în Grupa I, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.

>> Explicația selecționerului pentru scandalul momentului de la naționala României

Programul României pentru preliminariile Euro 2024

*Toate meciurile României din preliminarii vor fi LiveBlog pe HotNews.ro.

25 martie 2023 - 21:45 Andorra - România

28 martie 2023 - 21:45 România - Belarus

16 iunie 2023 - 21:45 Kosovo - România

19 iunie 2023 - 21:45 Elveția - România

9 septembrie 2023 - 21:45 România - Israel

12 septembrie 2023 - 21:45 România - Kosovo

12 octombrie 2023 - 21:45 Belarus - România

15 octombrie 2023 - 21:45 România - Andorra

18 noiembrie 2023 - 21:45 Israel - România

21 noiembrie 2023 - 21:45 România - Elveția.