După eliminarea suferită în optimile UEFA Champions League cu Bayern Munchen (3-0 la general), Paris Saint Germain pregătește o reconstrucție a echipei în vara acestui an. Actuala campioană a Franței își dorește să aducă un fotbalist care a evoluat 7 ani la Paris.

Adrien Rabiot, JuventusFoto: Tom Weller / AFP / Profimedia

Adrien Rabiot, prioritatea numărul 1 a celor de la Paris Saint Germain pentru următorul sezon

Paris Saint Germain vrea să facă investiții serioase pentru a cuceri trofeul UEFA Champions League, iar campioana Franței este decisă să readucă pe Parc des Princes un fost jucător.

Potrivit jurnaliștilor de la MediaFoot, conducerea parizienilor își dorește foarte mult să îl aducă pe Adrien Rabiot, care va rămâne liber de contract în vară. Mijlocașul nu a ajuns la un acord cu Juventus pentru prelungirea contractului, așa că vicecampionul mondial are șanse mari să revină pe Parc des Princes.

Într-un interviu pentru Mundo Deportivo, Massimiliano Allegri, antrenorul celor de la Juventus, a precizat că încă speră că Rabiot va semna un nou acord cu torinezii.

„Este un jucător bun, s-a maturizat și s-a dezvoltat foarte mult. În ceea ce privește prelungirea lui, mai sunt două luni, am încredere în el.”

Totuși, pentru a-i face loc lui Rabiot, cei de la PSG vor renunța cel mai probabil la Paredes, dorit insistent de Atletico Madrid.