​Dinamo București a obținut doar un punct din meciul cu Poli Timișoara, scor 1-1, dar gruparea bucureșteană s-a calificat până la urmă în play-off-ul Ligii 2.

Jucatorii echipei Dinamo BucurestiFoto: Inquam Photos / Mihai-Antonio Vasile

Pe stadionul Arcul de Triumf, Dinamo a deschis scorul prin Iglesias ('45, după o eroare a portarului Moldovan), dar Poli a egalat prin Oanea ('81, șut superb din afara careului).

Sekulic (Poli) a fost eliminat în minutul 83, dar echipa lui Ovidiu Burcă nu a reușit să profite de superioritatea numerică și „a tremurat” până la finalul partidei.

Dinamo, Gloria Buzău și Unirea Slobozia au terminat la egalitate de puncte (câte 31), dar ialomițenii au terminat pe locul 7, din cauza rezultatelor din meciurile directe (Unirea a fost învinsă de ambele adversare).

Echipele calificate în play-off-ul Ligii 2: CSA Steaua București, Poli Iași, Oțelul Galați, Unirea Dej, Gloria Buzău și Dinamo București.

>> Liga 2: Cum arată play-off-ul și grupele play-out și cum vor fi stabilite promovatele și retrogradatele

Liga 2, rezultatele înregistrate în ultima etapă din sezonul regulat

CSC Dumbrăvița - Oțelul Galați 1-1

Csikszereda Miercurea Ciuc - Viitorul Târgu Jiu 1-2

CSM Slatina - Unirea Dej 1-1

Dinamo București - Poli Timișoara 1-1

Metaloglobus - Concordia Chiajna 2-1

Minaur Baia Mare - Gloria Buzău 1-1

Poli Iași - Progresul Spartac 3-1

Ripensia Timișoara - CSA Steaua București 0-2

Unirea Constanța - CSC 1599 Șelimbăr 0-3

Unirea Slobozia - FC Brașov 2-2.

Liga 2, clasamentul la finalul sezonului regulat

1. CSA Steaua 40 puncte

2. Poli Iași 40

3. Oțelul Galați 36

4. Unirea Dej 32

5. Gloria Buzău 31

6. Dinamo București 31

...

7. Unirea Slobozia 31

8. Concordia Chiajna 29

9. FC Brașov 28

10. CSM Slatina 27

11. Csikszereda 26

12. Viitorul Tg. Jiu 25

13. CSC Dumbrăvița 24

14. CSC 1599 Șelimbăr 24

15. Metaloglobus 21

16. Progresul Spartac 17

17. Ripensia Timișoara 16

18. Minaur Baia Mare 16

19. Politehnica Timișoara 13

20. Unirea Constanța 12.