Aymeric Laporte și-a pierdut postul de titular în formația lui Pep Guardiola și, în ciuda faptului că are contract cu City până în 2025, ar putea ajunge în vară pe Camp Nou.

Jucatorii echipei Manchester CityFoto: Robbie Stephenson/JMP / Shutterstock Editorial / Profimedia

Laporte vrea să lase Manchester City pentru Barcelona

Fundașul spaniol a început sezonul accidentat, evoluând ca titular în doar șapte partide din Premier League și trei din Liga Campionilor.

FC Barcelona știe de visul lui Laporte și a luat legătura cu apropiații jucătorului, având nevoie de un fundaș central de picior stâng, scrie Mundo Deportivo.

În Anglia se vorbește despre venirea lui Josko Gvardiol la City, iar fundașul croat al lui Leipzig i-ar putea semna dezlegarea lui Laporte.

Politica antrenorului Guardiola este de a lăsa să plece jucătorii care nu își mai doresc să evolueze pentru echipă, cu condiția ca oferta să fie în parametrii clubului.

Ultimul exemplu este cel al lui Joao Cancelo, care deși mai avea contract până în 2027, a fost lăsat să meargă la Bayern Munchen în această iarnă.

Pentru ca transferul internaționalului spaniol să se materializeze, Barcelona trebuie mai întâi să rezolve problema fair-play-ului financiar, după ce președintele La Liga a anunțat că echipa catalană ar putea avea interdicție la transferuri și în următoarea perioadă de mercato.