Chiar dacă și-a prelungit contractul cu Manchester City până în vara anului 2025, Pep Guardiola și-a numit deja succesorul pe banca tehnică a „cetățenilor”.

Vincent KompanyFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia

Vincent Kompany, viitorul antrenor al lui Manchester City în viziunea lui Pep Guardiola - Acesta este pe cale să promoveze în Premier League cu Burnley

Manchester City este în luptă directă cu Manchester United și Arsenal pentru un nou titlu de campioană în Premier League, iar Pep Guardiola a vorbit puțin despre ce se va întâmpla la formația de pe Etihad Stadium după plecarea sa.

Cu toate că nu are de gând să o părăsească prea curând pe City, antrenorul spaniol a stabilit deja și cine îl va urma la tron pe banca „cetățenilor”.

Guardiola este sigur că Vincent Kompany, fostul jucător al lui City și actualul antrenor al lui Burnley, este succesorul său pe banca formației de pe Etihad Stadium.

„Mai devreme sau mai târziu se va întoarce aici. Destinul lui de a fi antrenorul lui Manchester City este scris în stele. Se va întâmpla.

Nu știu când, dar știu sigur că se va întâmpla. Sunt încântat să văd că are succes.” - a spus Pep Guardiola, potrivit Goal.com.

În prezent, Vincent Kompany este pe cale să o readucă pe Burnley înapoi în Premier League.

Formația antrenată de belgian este pe primul loc în liga a doua din Anglia, cu 76 de puncte strânse după 34 de etape.

Burnley are un avans de 12 punte față de locul 2, iar primele două clasate vor promova direct în Premier League.

Pană să a treze Burnley, Vincent Kompany a pregătit-o pe Anderlecht.