​Maurizio Sarri, antrenorul celor de la Lazio, a criticat gazonul după meciul din deplasare cu CFR Cluj, scor 0-0, precizând că UEFA nu respectă fotbalul şi jucătorii, deoarece permite ca partidele să se joace pe astfel de terenuri.

Maurizio SarriFoto: Alfredo Falcone/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Ce îi lipsește lui Dan Petrescu pentru a antrena în Serie A

Maurizio Sarri critică gazonul impracticabil de la Cluj

„Meciul a fost de nejucat, ne-am regăsit într-un sport asemănător cu fotbalul. Terenul a fost impracticabil.

Când aud vorbindu-se despre UEFA, se vorbeşte de respect.

Dar ei nu au respect pentru fotbal şi pentru jucători, din moment ce permit ca meciurile să se joace pe aceste terenuri. Îmi pare rău că nu am câştigat” - Maurizio Sarri la Sky Sport, potrivit Corriere dello Sport.

Tehnicianul l-a remarcat de la CFR Cluj pe Ermal Krasniqi, potrivit tuttomercatoweb.com. Întrebat dacă gruparea Lazio este interesată de jucător, el a răspuns: „Ar trebui să îl întrebaţi pe directorul sportiv. Este un jucător interesant, dar am crezut că este ceva mai tânăr”, transmite News.ro.

CFR Cluj a fost eliminată de formaţia Lazio Roma, joi seară, în play-off-ul Conference League, terminând la egalitate meciul retur cu italienii, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, scor 0-0. În tur, la Roma, în urmă cu o săptămână, scorul a fost 1-0 pentru Lazio.

>> Dan Petrescu, supărat după eliminarea din Europa: „Rezultat bun, meritam să câștigăm”