Juventus a obținut doar o remiză împotriva celor de la Nantes, scor 1-1, în prima manșă a play-off-ului pentru optimile Europa League. La finalul meciului de la Torino, antrenorul Massimiliano Allegri a avut o dispută aprinsă cu jurnaliștii din studioul Sky.

Massimiliano AllegriFoto: Danilo Gemito/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Massimiliano Allegri s-a certat cu jurnaliștii după Juventus vs Nantes 1-1

Multe dintre victoriile lui Juventus în acest sezon au fost la limită, iar antrenorul italian s-a enervat după ce a fost întrebat dacă se mulțumea cu 1-0, având în vedere faptul că echipa sa nu a mai forțat după ce a deschis scorul prin Vlahovic ('13).

Nantes a egalat prin Blas ('60), iar returul (23 februarie, în Franța) se anunță a fi unul dificil pentru „Bătrâna Doamnă”.

„Nu am spus niciodată că vreau ca Juve să câștige doar cu 1-0, mă înnebunești cu prostiile astea. Este un clișeu că vreau ca echipele mele să câștige cu 1-0, dar nu este adevărat.

Este simplu, uită-te la toate statisticile echipelor mele, am avut întotdeauna cea mai bună apărare și al doilea cel mai bun atac. Nu poți scăpa de statistici. Uită-te la Milan și Juventus, acesta este recordul meu.

Echipele mele au marcat întotdeauna 70-80 de goluri pe sezon. Vorbești mult despre nimic, eu vorbesc despre cifre, asta e problema. Știu că trebuie să stai acolo și să vorbești despre nimic pentru a umple timpul. Ți-ai imaginat ceva, ai creat povestea asta și apoi continui să o răspândești.

Tu vezi lucrurile abstracte, eu văd ce este concret. Ai toate statisticile, uită-te la ele. În fotbal, există un singur lucru care contează: câștigarea meciurilor. Nu contează dacă este 1-0 sau 5-0. Cu toate acestea, echipele mele au avut întotdeauna cea mai bună apărare și al doilea cel mai bun atac” - Massimiliano Allegri.