FIFA a anunțat vineri lista fotbaliștilor care au rămas în cursa finală pentru titlul de cel mai bun jucător al anului 2022.

Lionel Messi a castigat Cupa Mondiala 2022Foto: Bagu Blanco/Pressinphoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Karim Benzema - Lionel Messi - Kylian Mbappe, finaliștii pentru titlul de FIFA The Best 2022

Pentru a șaptea oară, forul intercontinental acordă trofeul pentru cel mai bun fotbalist.

Karim Benzema (Real Madrid), Lionel Messi (Paris Saint Germain) și Kylian Mbappe (Paris Saint Germain) sunt cei 3 finaliști care vor intra în cursa pentru cel mai bun fotbalist al anului 2022.

Gala cea mare va avea loc pe data de 27 februarie, la Paris, iar cei 3 vor putea fi votați de selecționeri, căpitanii echipelor naționale, jurnaliști și fani.

Premiul individual va fi acordat pentru reușitele individuale și colective obținute în perioada 8 august 2021 - 18 decembrie 2022.

Karim Benzema a câștigat LaLiga, UEFA Champions League și Supercupa Europei cu Real Madrid, iar sezonul a fost completat și cu Balonul de Aur.

Lionel Messi și-a îndeplinit visul și a cucerit titlul mondial în Qatar cu naționala Argentinei. De asemenea, argentinianul a câștigat titlul și supercupa Franței.

Kylian Mbappe a câștigat Ligue 1 și supercupa Franței.