Manchester United a învins în deplasare Nottingham Forrest, scor 3-0, în prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii Angliei și este foarte aproape de a juca din nou finala competiției.

Marcus Rashford, Manchester United - Premier LeagueFoto: David Davies / PA Images / Profimedia

Nottingham – Manchester United 0-3, în semifinalele EFL Cup

United a îndeplinit o simplă formalitate în primul meci al semifinalelor Cupei Ligii Angliei – Carabao Cup, învingând în deplasare Nottingham la scor de neprezentare.

Rashford a deschis scorul după doar 6 minute, Weghorst l-a majorat în minutul 45, iar Bruno Fernandes a închis tabela în minutul 89.

În minutul 23, la scorul de 1-0 pentru Manchester United, gazdele au avut un gol anulat de VAR pentru ofsaid.

În cealaltă semifinală, Newcastle a învins în deplasare Southampton cu scorul de 1-0. Returul se va juca peste o săptămână.

Manchester United a câștigat de 5 ori Cupa Ligii Angliei, ultima dată în 2017.