Youssoufa Moukoko, talentatul fotbalist al Borussiei Dortmund, a semnat prelungirea contractului cu echipa din Bundesliga în ciuda numeroaselor oferte primite din Europa.

Youssoufa Moukoko, Borussia DortmundFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Youssoufa Moukoko va rămâne la Borussia Dortmund până în 2026

În vârstă de doar 18 ani, Youssoufa Moukoko era în ultimele 6 luni de contract cu Borussia Dortmund, iar mai multe cluburi de tradiție din Europa erau gata să-l transfere încă din această iarnă.

Barcelona dorea să-l transfere pe fotbalistul german din vară, când rămânea liber de contract, iar Chelsea era dispusă să îl aducă pe Stamford Bridge chiar din această perioadă de transferuri.

Deși s-a zvonit că tânărul jucător a refuzat mai multe propuneri de prelungire a contractului cu formația de pe Signal Iduna Park, în cele din urmă Moukoko a semnat o nouă înțelegere și va rămâne la Borussia Dortmund până în iunie 2026.

„Am fost onorat de interesul altor cluburi, dar în cele din urmă a fost o decizie care a venit din inimă. Fanii m-au susținut întotdeauna și vreau să le dau ceva înapoi atât lor, cât și clubului.” - a spus Youssoufa Moukoko.