Anton Walkes, fostul jucător al echipei Tottenham Hotspur a decedat joi la vârsta de 25 de ani, anunță The Sun.

Anton Walkes, Charlotte FCFoto: Cal Sport Media / Alamy / Alamy / Profimedia

Anton Walkes a murit la vârsta de 25 de ani - Fotbalistul jucase un singur meci pentru echipa mare a celor de la Tottenham

Anton Walkes a fost victima unui accident nautic în Miami, din care a rezultat moartea sa.

Anunțul a fost făcut de către publicația The Sun, care precizează că fotbalistul nu a răspuns la manevrele de resuscitare.

Acesta evolua pentru formația Charlotte din Major League Soccer și avea o prezență la echipa mare a celor de la Tottenham.

„Suntem sfâșiați după pierderea lui Anton Walkes, un tată incredibil, o persoană iubitoare și un om extraordinar. Impactul pe care l-a avut în vestiar și, în general, la Charlotte, nu va fi uitat niciodată.

Gândurile noastre se îndreaptă spre familia sa, pe care vrem s-o sprijinim din toate punctele de vedere.” - a fost mesajul directorului sportiv de la Charlotte, Zoran Krneta.

Anton Walkes mai evoluase în cariera sa pentru Atlanta și Portsmouth.