Cremonese a furnizat surpriza optimilor Cupei Italiei și a eliminat Napoli (liderul din Serie A), după ce s-a impus cu 5-4 la loviturile de departajare.

Jucatorii echipei NapoliFoto: Alessandro Garofalo/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia

Napoli, eliminată de Cremonese din Cupa Italiei

Ultima clasată din prima ligă italiană a deschis scorul prin Pickel ('18), dar Napoli a trecut în avantaj grație golurilor înscrise de Juan Jesus ('33) și Simeone ('36). Cremonese a reușit să împingă meciul în prelungiri marcând prin Afena-Gyan ('87).

În minutul 100, Sernicola (Cremonese) a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat, dar trupa lui Luciano Spalletti nu a profitat.

La loviturile de departajare, Cremonese a punctat prin Vasquez, Buonaiuto, Tsadjout, Valeri și Afena-Gyan, în timp ce pentru Napoli au punctat Politano, Simeone, Zielinski și Osimhen. Singurul care a ratat a fost Lobotka.

În sferturi, Cremonese va juca împotriva formației AS Roma, la 1 februarie.

Rezumatul meciului dintre Napoli și Cremonese