Napoli s-a impus clar în derby-ul etapei cu numărul 18 din Serie A (5-1) și a întrerupt seria de 8 victorii consecutive a celor de la Juventus Torino.

Jucatorii de la Napoli si bucuria goluluiFoto: Francesco Scaccianoce/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Napoli își consolidează poziția de lider în Serie A - Victorie clară cu Juventus

Formația lui Luciano Spalletti a dat piept vineri seară cu Juventus, echipa cu cea mai bună defensivă din Serie A și s-a impus fără probleme, cu scorul de 5-1.

Victor Osimhen, golgheterul campionatului, a deschis scorul pentru gazde în minutul 14, iar Khvicha Kvaratskhelia a majorat avantajul în minutul 39.

Di Maria a reaprins speranțele pentru Bătrâna Doamnă și a redus din diferență chiar înainte de pauză (min 42), din pasa lui Milik.

În repriza a doua, Kvaratskhelia a trecut la postul de servant și i-a pasat decisiv lui Amir Rrahmani (min 55), care a dus scorul la 3-1.

Nigerianul Osimhen a făcut dubla (min 65) cu al 12-lea său gol în Serie A, iar tabela a fost închisă de Eljif Elmas (min 72).

Cu acest succes, Napoli se duce la 10 puncte de campioana Milan și 10 puncte de Juventus, care coboară pe locul 3.