Didier Deschamps și-a prelungit contractul cu echipa națională de fotbal a Franței, iar Zinedine Zidane a așteptat în zadar finalul campionatului mondial din Qatar.

Zinedine ZidaneFoto: Indira / Zuma Press / Profimedia

Fostul antrenor al celor de la Real Madrid a rămas în continuare fără un angajament, deși era văzut drept favorit pentru postul de selecționer al campioanei mondiale din 2018.

Kylian Mbappe a sărit în apărarea lui Zinedine Zidane

Imediat după ce Didier Deschamps a prelungit contractul cu naționala Franței, Noel Le Graet, președintele Federației de Fotbal din Hexagon, a avut o reacție urâtă la adresa lui Zidane.

„Zidane la naționala Braziliei? Nu-mi pasă. Poate să facă orice vrea el, fie că vorbim de club sau de echipă națională. Chiar nu-mi pasă. A încercat să mă sune? Cu siguranță nu. Nici măcar nu i-aș răspunde!” - a spus oficialul francez.

Cuvintele acestuia au stârnit un adevărat val de reacții în întreaga lume, iar până și ministrul Sportului din Franța a ținut să posteze un mesaj pe Twitter legat de mesajul lui Noel Le Graet.

„Declarațiile făcute de Le Graet sunt lipsite de respect, ne afectează pe toți. Este o legendă a fotbalului și a sportului. Un președinte nu trebuie să aibă o asemenea ieșire. Îmi cer scuze lui Zinedine Zidane.” - a fost mesajul postat de Amelie Oudea-Castera.

Nici Kylian Mbappe nu s-a lăsat mai prejos și l-a atacat dur pe oficialul din fruntea Federației.

„Zidane e Franța, nu e în regulă o asemenea lipsă de respect pentru o legendă ca el.” - este mesajul postat de fotbalistul celor de la Paris Saint Germain pe Twitter.

Zinedine Zidane a refuzat până în prezent oferte din partea naționalei Braziliei, dar și a Statelor Unite ale Americii.

Francezul a fost ofertat de Paris Saint Germain și Manchester United în vara anului 2021, dar acesta a spus pas, dorind să ocupe postul de selecționer al Franței.

Deschamp este deja cel mai longeviv selecţioner din istoria Franţei. El pregăteşte naţionala din 2012.