Deportivo La Coruna evoluează în a treia divizie din Spania, iar Lucas Perez a revenit la echipa sa de suflet, pe care își dorește să o revadă în elita fotbalului iberic.

Lucas Perez, Deportivo La CorunaFoto: AA / Abaca Press / Profimedia

Ajuns la 34 de ani, Lucas Perez a mai evoluat și în trecut la Deportivo La Coruna, dar felul cum a ajuns de această dată la formația de pe El Riazor nu este decât o poveste emoționantă de dragoste.

Lucas Perez a plătit 500 de mii de euro pentru a putea juca la Deportivo La Coruna

Cotat la două milioane de euro conform Transfermarkt, Lucas Perez a evoluat ultima oară pentru Cadiz.

Cum echipa sa de suflet, Deportivo La Coruna, suferă din punct de vedere financiar și nu numai, a decis să plătească jumătate din suma sa de transfer, pentru a putea juca pe El Riazor, adică 500 de mii de euro.

În vara anului 2022, Lucas Perez s-a aflat în tribunele stadionului la barajul pentru promovare cu Albacete și a fost văzut la finalul jocului cum a părăsit în lacrimi arena după ce Deportivo a ratat calificarea în eșalonul secund.

Lucas Perez nu a uitat nici de fanii celor de la Cadiz, pentru care a avut un mesaj emoționant.

„Am venit acum un an, cu un obiectiv clar: să ne salvăm. Și am reușit! Mulțumesc fanilor, clubului și orașului pentru dragostea arătată în tot acest timp.

Mă duc să-mi împlinesc visul! Vă doresc toate cele bune, le meritați!”

„Ne pleacă Lucas Perez, cel mai bun jucător din echipă, pentru a merge la Depor. A plătit pentru a juca la echipa vieții lui. Din prima până în ultima zi și-a dat sufletul pe teren. Îi datorăm mare parte din salvarea de la retrogradare. Mulțumim pentru tot, revenire fericită acasă!” - A fost mesajul unui fan al celor de la Cadiz.

În prima zi a anului 2023, Lucas Perez a fost întâmpinat la aeroport ca un adevărat erou de către o mare masă a suporterilor celor de la Deportivo.

„Sper să te iubească cineva așa cum o iubește Lucas Perez pe Depor. Să plătești jumătate de milion din propriul buzunar ca să cobori printre noroaie. Ceva ce nu s-a văzut într-un fotbal care merge în direcția opusă. Un nebun. Nebunul nostru!” - a spus un suporter al echipei.

Lucas Perez a semnat pe 2 ani și va primi tricoul său favorit, cel cu numărul 7.