Clubul Santos a anunţat că trupul neînsufleţit al marelui Pele va fi depus luni la stadionul Urbano Caldeira, de unde brazilianul a încântat lumea, iar marţi vor avea loc funeraliile.

PeleFoto: Nandobrasil | Dreamstime.com

Trupul lui Pele va fi transportat de la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo la Santos, luni, 2 ianuarie, şi va fi depus pe teren, la stadionul echipei Santos, pentru ca toţi cei care vor să îşi ia rămas bun de la regele fotbalului să o poată face.

Marţi dimineaţă, la ora locală 10.00, va porni cortegiul funerar de la stadion, va trece prin faţa casei în care locuieşte mama lui Pele, Celeste, în vârstă de 100 de ani, iar apoi va ajunge la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica, unde va avea loc înmormântarea. La înmormântare va fi prezentă doar familia lui Pele.

(sursa: news.ro/ Sursa foto: Nandobrasil | Dreamstime.com )